Personal, consider c? dou? sunt întreb?rile la care ar trebui s? r?spund? cineva înainte s? vin? la Spovedanie. Prima: ce crezi c? te ?ine pe tine pe loc ?i nu te las? s? alergi c?tre Dumnezeu cu bra?ele deschise, asemeni unui copil c?tre tat?l lui?
A doua întrebare: dac? Hristos ar veni aici, acum, în fa?a ta, ce crezi c? te-ar face s?-?i pleci ru?inat ochii în jos, f?r? s? po?i s? te ui?i în ochii Lui ?i s?-I zici c?-L iube?ti? Dac? r?spundem la întreb?rile acestea, restul sunt detalii.
Dac? eu vreau s? m? unesc cu Hristos ?i unirea aceasta o vreau cât mai intim?, atunci trebuie numaidecât s? m? preg?tesc înainte de a m? duce la întâlnire cu El. Îmi voi pleca genunchiul ?i prima întrebare pe care o voi pune în aceast? întâlnire a mea dinainte de Spovedanie va fi aceasta: Ce s-a întâmplat, Doamne, cu noi? De ce ne-am r?cit a?a? De ce nu mai suntem cum eram? De ce nu suntem cum am vrea s? fim? Eu cu Dumnezeu am discu?ia aceasta.
Sfântul Ioan Gur? de Aur spune c? tot ceea ce face Dumnezeu nu face pentru alt motiv decât ca s? ne determine pe noi s?-L iubim. Când îmi voi da seama c? tot ce a f?cut El pentru mine a f?cut din dragoste, atunci cu siguran?? m? voi întoarce c?tre mine ?i-mi voi spune: M?i, dar oare merita Dumnezeu s?-I fac una ca asta? Atâtea a f?cut El pentru mine, ?i eu…., asta-i r?spl?tesc? Asta se a?tepta El de la mine? A?a Îi dovedesc eu c?-L iubesc?
Chiar dac? duhovnicul nu se gr?be?te, încerca?i s? separa?i discu?iile de Spovedanie. Mai bine discuta?i înainte, decât dup?. ?i dup? ce primi?i r?spuns la întreb?rile pe care le pune?i, începe?i Spovedania. ?ine?i Spovedania în inima voastr?. Nu spune?i nimic la nimeni dup? aceea, mai ales nu din ceea ce a?i auzit, ci din ceea ce a?i în?eles de acolo c?ci comunicarea între Dumnezeu ?i ucenic se face prin în?elesuri, nu prin vorbe. Vr?jma?ul aude ce se întâmpl? acolo, dar nu în?elege ?i atunci caut? prin orice fel de mijloace s? v? întrebe ce a?i în?eles, ca s? afle ?i el. ?ine?i în inima voastr? ?i ce s-a întâmplat la Spovedanie, ?i ce se va întâmpla dup?, ?i ce s-a întâmplat înainte – totul, c?ci altminteri Taina va fi murd?rit?, va fi coborât? de la în?l?imea ei.
Sfântul Ioan Gur? de Aur a spus c? icoana poc?in?ei este pilda fiului risipitor. În aceast? pild? nu ve?i g?si nic?ieri, în nicio traducere, scris „iart?-m?”. Nic?ieri. „Am gre?it” – da, dar „iart?-m?” – nu. De ce? Nu se pune problema. Dar ce g?sim scris? „Prime?te-m?!” E cu totul altceva. Cuvântul acesta „prime?te-m?” ascunde în spate faptul c? noi ne baz?m pe un lucru: pe iubirea de net?g?duit ?i de neschimbat a Tat?lui. Noi nu mergem la Spovedanie s? tran??m problema p?catelor, ci problema împ?c?rii. M? duc la Dumnezeu s? m? împac cu El. Drept pentru care, p?catele pe care le voi spune nu vor fi acelea din îndrumarele de spovedanie. Este una din cele mai des întâlnite gre?eli. Iei îndrumarul cu tine ?i îl ?ii sub cheie, bineîn?eles, c? n-apuci s? ?tergi mereu ce ai bifat acolo, s? nu vad? cumva cineva ce ai scris. ?i începi s? cite?ti ce ai însemnat. Acelea nu sunt p?catele tale. Cele scrise acolo respect? foarte clar ?i riguros titlul de pe copert?: îndrumar. Dac? nu ?tii cam ce este un p?cat, g?se?ti pe-acolo ceva care s?-?i arate câteva lucruri. Dar nu zice: acestea sunt p?catele tale. De ce nu zice? Pentru c? n-au de unde s? ?tie ce e între tine ?i Dumnezeu.
Gravitatea p?catelor nu este dat? de un îndrumar, ci de rela?ia mea cu Cel cu care vreau s? m? împac. O gre?eal? este mare doar în m?sura în care ea m-a îndep?rtat pe mine de Dumnezeu. În func?ie de cum love?te în rela?ia mea cu Dumnezeu, voi ?ti cât de grav sau mai pu?in grav este acel p?cat.
Exist? momente în care, chiar dac? stai ?i te chinuie?ti, scotocind prin minte, n-o s? g?se?ti prea multe p?cate pe care s? le spui: iar m? duc la Spovedanie, ce s?-i mai zic? Iar îi zic c? am f?cut aia ?i aia ?i aia? P?i asta am zis ?i data trecut?, serios. Adic? acum dou? d??i i-ai spus c? ai furat un ou, data trecut? i-ai zis c? ai furat un ou, acum îi zici c? ai furat un ou – e acela?i p?cat. Dar cum furi tu acela?i ou, nu în?eleg. Nici acela?i ou nu e, ?i nici acela?i fur?cios. ?i atunci nu vorbim de acela?i p?cat.
Îns? se întâmpl? s? nu g?se?ti p?cate: M?i, parc? n-am f?cut nimic. M-a p?zit Dumnezeu ?i n-am f?cut nici aia, nici aia, bineîn?eles c? nici pe mama n-am omorât-o, sunt cuminte, n-am f?cut nimic, nici m?car o amend?, ce s?-i zic eu la Spovedanie, c? trebuie s?-i zic ceva, nu?
Dar dac? abord?m Taina altfel ?i ne punem noi în fa?a Persoanei iubite de care ne-am cam r?cit ?i pe care mergem s-o împ?c?m acum, ve?i vede?i c? nu atât gre?elile conteaz?, cât cele bune pe care nu le-am f?cut. Cât anume c? I-am în?elat a?tept?rile, c? puteam s? fiu mai bun ?i n-am fost, puteam s? fiu mai mult împreun? cu El ?i m-am cam scuzat, c? am altele de f?cut. ?i atunci altfel mergem la Spovedanie.
E aproximativ la fel ca atunci când te întorci de la ?coal? dup? ce ai luat un patru ?i evident c? profesoara a apucat s-o în?tiin?eze pe mama. ?i ajungi acas? ?i vezi pe ochii mamei c? ?tie ce ai f?cut ?i te întreab? cum a fost la ?coal?. Pân? la urm? va trebui s?-i spui. Dar ce s?-i spui, doar vezi c? ?tie? În momentul acela observi c? se întâmpl? ceva cu inima ta ?i ai o ap?sare de care nu po?i s? scapi, ap?sare pe care trebuie s-o rezolvi cu un „iart?-m?”, care vine destul de greu, dac? te gânde?ti c? mama se preg?te?te s? te pedepseasc?.
Dar totu?i trebuie s?-i spui. ?i-i spui. ?i ea nu te ceart?. Nu te ceart? deloc. Te iart? f?r? s? i-o ceri. Ei, atunci apar lacrimile poc?in?ei, când sentimentul vinov??iei tale se întâlne?te cu iertarea ei, când ?tii c? e?ti vinovat, dar în?elegi c? vinov??ia aceasta st? între tine ?i ea sau El ?i asta te doare cel mai mult.
Aceasta este Spovedania ?i nimic altceva. ?i atunci când ie?i de la Spovedanie, evident c? ai s? zbori. Astfel de u?urare c?ut?m. Astfel de împ?care lucr?m noi în cadrul Spovedaniei. ?i toat? nevoin?a noastr? trebuie s? se încadreze în efortul acesta de a strânge rela?ia cu Dumnezeu.
Avem nevoie numaidecât s? ne împrietenim cu Dumnezeu, cât mai repede ?i cât mai bine, altminteri vom auzi cel mai greu cuvânt pe care-l poate auzi vreun om la Judecat?: acela c? “nu te cunosc pe tine”. Când omul se afl? în fa?a lui Hristos, prefer? s? aud? „lua?i-l, lega?i-l, duce?i-l în focul cel mai dinafar?…”, cum zice în Scriptur? – decât „nu te cunosc pe tine”,?i s? simt? acea triste?e din vocea lui Hristos.
Dac? aceste lucruri le vom avea noi în minte, altfel vom merge la Spovedanie ?i, mai ales, altfel vom ie?i de acolo. S? facem tot ce putem ca s? ne împrietenim, ca s? ne iubim mai mult ?i mai profund cu Dumnezeu. Face?i tot ce v? vine în minte ca s? strânge?i rela?ia cu Dumnezeu. Orice efort înafara acestui lucru este în zadar.
(Protos. Hrisostom de la Manastirea Putna)
